

























Sunt proprietati pe care le descrii in metri patrati. Si sunt proprietati pe care le intelegi mai bine atunci cand iti imaginezi cum ar fi sa locuiesti acolo.
Acest Penthouse Duplex ocupa ultimele doua niveluri ale unui bloc cu 10 etaje si a fost gandit astfel incat fiecare etaj sa aiba propriul sau ritm: jos, spatiul in care traiesti, iti primesti prietenii si petreci timp impreuna, iar sus, intimitatea. Primul nivel este construit in jurul zonei de zi. Livingul, bucataria si diningul formeaza un spatiu amplu si firesc, completat de doua terase care ii schimba complet perspectiva. Din zona de dining se deschide prima terasa, potrivita pentru dimineti lente, o cafea, sau o cina in aer liber. A doua este terasa principala si, probabil, locul care va ramane cel mai usor in memorie: acces direct din living, jacuzzi si vedere deschisa catre lac. Un spatiu in care Bucurestiul pare, pentru cateva momente, mult mai departe decat este in realitate. Tot la acest nivel se afla si dormitorul de oaspeti, separat suficient de zona privata a familiei.
Etajul superior este rezervat celor 3 dormitoare. Fiecare are propria baie. O separare fireasca intre locurile in care iti petreci timpul impreuna cu ceilalti si cele in care te retragi.
Iar confortul incepe inainte de a intra in casa. Trei locuri de parcare in subteran, sunt incluse in pret. De acolo, liftul te duce direct in proprietate. Fara etaje intermediare, fara compromisuri inutile.
Pentru ca adevaratul lux al unei proprietati nu sta intr-o lista de dotari. Sta in lucruri la care, dupa un timp, nici nu te mai gandesti.
Fara receptii grandioase descrise in zece adjective si fara promisiunea unei ''experiente unice''.
Pentru cine cauta genul acesta de proprietate, probabil ca si explicatiile ar trebui sa fie la fel.
Te astept la vizionare.